DRAGOS ZAHARESCU
Fiind absolvent al Liceului de Muzică şi Arte Plastice din Braşov, clasa prof. Ligia Maior şi prof. Stela Ungureanu, a beneficiat încă din timpul studiilor gimnaziale şi mai apoi la liceu de o intensă activitate artistică participând la toate fazele şi concursurile „Cântarea României”, dar şi la concursurile pe meserii, obţinând premii importante. Îşi întregeşte studiile de profil la cursurile, de perfecţionare de la Weimar, Germania sub îndrumarea Maestrului Rudolf Kherer, fiind selecţionat în gala celor mai buni solişti, susţinând cu orchestra de la Weimar Concertul nr. 2 de F. Liszt.
A susţinut de-a lungul timpului numeroase concerte şi recitaluri sub egida Filarmonicii din Braşov, Iaşi, Craiova, Sibiu şi Cluj, repertoriul său cuprinzând toate lucrările importante din creaţia compozitorilor: W.A. Mozart, L.v. Beethoven, J. Brahms, G. Enescu, B. Bartok, S. Rahmaninov, P.I. Ceaikovski, J. Haydn, A. Vivaldi, J.S. Bach, Fr. Schubert ş.a
Colaborarea cu Opera Naţională Română Timişoara a început în anul 1995 fiind invitat să participe la realizarea spectacolelor de operă şi operetă, fie prin pregătirea soliştilor, fie prin intervenţiile solistice din ansamblul orchestral, colaborare desfăşurată şi în prezent.
A participat alături de Opera timişoreană la marile turnee în ţară şi străinătate, repertoriul său fiind alcătuit din întreaga creaţie de operă şi operetă. A realizat numeroase imprimări la radio şi TV, precum şi pe CD.
Tel:
0722525884
0762868822
0722567072
Email: contact@asociatiaarttime.ro